Hristos a Înviat!
Laudă Domnitorului Mihai Viteazul
Acolo unde, oamenii locului au auzit sunet de clopote ieşind din pământ, an de an în Noaptea
Învierii, până la constructia actualei manastiri, sute de credincioşi din comuna Grosi, satele apartinatoare Ocolis si
Satu Nou de Jos, din Baia Mare şi localităţile din împrejurimi au participat a treia zi de Paşti, la hramul Mânăstirii Habra,
"Învierea Domnului".
Aflăm: "Domnitorul Mihai Viteazul, în drumul său spre Viena, s-a oprit o noapte la Mânăstirea Habra, iar autorităţile vremii au năpăstuit
Lăcaşul Ortodox ca urmare a acestui eveniment. Localnicii vremii, auzind că autorităţile vor distruge Mânăstirea, au urcat la acest Lăcaş
Ortodox, au ascuns clopotele în pământ, care nu s-au găsit nici în ziua de azi. Din aceasta cauză, dar mai ales pentru că a fost presărat cu sânge de călugări, locul pe care este
amplasată Mânăstirea este Sfânt" (PS Justinian)
"Preotul trebuie să ştie să facă de toate, pentru a fi pildă vie mirenilor", spun predaniile
bisericeşti
Deşi lumea modernă a pătruns în toate colţurile ţării, păstrarea
tradiţiilor este o preocupare a multor români iubitori de frumos. Părintele Dumitru Tiuc, bun gospodar din satul Valeadeni, comuna cărăşeană
Brebu, duce mai departe obiceiurile locului, creând opere de artă, cu o măiestrie de invidiat, prin ţesăturile şi broderiile pe care le lucrează. Până şi costumul
popular al miresei sale a fost realizarea sa. Satul se mândreşte cu părintele, luând exemplu din hărnicia şi dăruirea sa. (Bănăţeanul)
Calculatoare de 8.000 de euro în cimitire
Biroul de date urbane din cadrul primăriei Timişoara, a
început un proiect prin care se doreşte identificarea fiecărui mormânt aflat în cimitirele administrate de municipalitate, înzestrându-le cu computere conectate la internet. Până acum, evidenţele
locurilor de veci se făceau cu pixul şi fotografii aeriene, iar de acum, vor vi stocate pe site-ul Primăriei Timişoara. (Bănăţeanul) O acţiune
demnă de felicitat, chiar dacă presa invocă incorectitudinea şi "afacerea" acţiunii.
Întâlnire "ecumenică"
În Duminica Paştilor, Patriarhul Alexei al Moscovei şi întregii Rusii, a slujit la Catedrala din Moscova, alături de arhiepiscopul catolic de Salzburg al Austriei, Alois Kothgasser, însoţit de o numeroasă delegaţie. "Ce minunat, o fericită înviere a Mântuitorului nostru, suntem martorii unei veritabile renaşteri a Bisericii Ortodoxe Ruse, după mulţi ani de captivitate babiloniană... Biserica Ortodoxă Rusă este o biserică martiră. Deci cu o profundă emoţie venerăm toate mărturiile şi sângele vărsat de noii creştini." Alois Kothgasser
Catedrala ortodoxa in orasul Nehoiu
A doua zi de prăznuire a Sfintelor Paşti, Preasfinţitul Episcop
Epifanie al Buzăului şi Vrancei, în fruntea unui numeros sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba de sfinţire a Catedralei oraşului Nehoiu, judeţul
Buzău cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Lucrările de zidire a Catedralei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din oraşul Nehoiu au început
în anul 1991, când s-a sfinţit locul şi a fost pusă piatra de temelie.
Părintele Marian Ciocănel (Preot paroh Biserica Zboiu, Giurgiu), informează
PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a oficiat a doua zi de Paşti, slujba punerii
pietrei de temelie pentru noua biserica a Manastirii "Sfantul Mare Mucenic Gheorghe" din oraşul Giurgiu, în chiar ziua municipiului. De
asemenea s-au inaugurat: Muzeului Episcopiei Giurgiului (au fost strânse obiecte de valoare: icoane, veşminte preoţeşti, obiecte de cult, cărţi foarte vechi) şi
cantina socială "Sfântul Nicolae" din cadrul Schitului "Sfântul Nicolae" (membru al grupului
KSLCatalin)
Arhiepiscopia Craiovei ne anunţă
PROIECTE DE FINANŢARE PENTRU PAROHII
Arhiepiscopia Craiovei lansează un nou program de finanţare pe anul 2008 pentru parohiile arondate.
Pentru informaţii suplimentare se vor contacta birourile responsabile din cadrul Arhiepiscopiei la numerele de telefon:
- sectorul economic 0251.532.048, persoană de contact Pr. Consilier Ion Nicolae
- sectorul catehetic 0251.533.127, persoană de contact Pr. Claudiu Porneală
- sectorul
social misionar 0251.533.019, 0251.521.040, persoană de contact Mihaela Morăraş
- sectorul
cultural, 0251.533.246, persoană de contact Pr. Consilier Sever Negrescu
Festival folcloric românesc în Bulgaria
Uniunea etnicilor români din Bulgaria a organizat a doua zi de Paşti în localitatea
Albotina de lângă satul Rabova din Bulgaria, a II-a editie a Festivalului Folcloric „Sărbătoarea Folclorului Autentic
Românesc" şi vernisajul "Porturi, obiceiuri şi tradiţii populare sud-dunărene".
România, invitat de onoare
România este invitatul de onoare al celei de-a 5-a ediţii a festivalului bienal Printemps
Balkanique, desfăşurat între 26 aprilie şi 11 iunie, eveniment organizat de Asociaţia Balkans Transit, devenit, în timp, o întâlnire aşteptată de
locuitorii Normandiei şi nu numai. Ediţia de anul acesta a festivalului va fi intitulată "Insolite Roumanie", şi va conţine filme, muzica,
literatură, teatru, expoziţii, poveşti, gastronomie, video, animaţii, dezbateri, work-shopuri şi evenimente de dans contemporan, informează Mediafax.
Şi, pe viitor...
- Am primit un anunţ privind întâlnirea ortodoxă din Mânăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" din Franţa (Mas du
Solan). Pentru cei interesaţi şi pentru abonaţii noştri din străinătate, oferim programul:
Luni, 12 mai 2008
8,30 - deschidere
9.30 - utrenie
10.30 - Sfânta Liturghie
12.30 - masă pentru participanţi
14.30 - program video "Viaţa şi opera Părintelui Alexandre Men"
- Conferinţa anuală a eparhiei de Souroge (Patriarhia Moscovei în Marea Britanie şi Irlanda) va avea loc între 23 - 26 mai, pe tema: "Rugaţi-vă neîncetat!"
- Corul Kinonia al Episcopiei Severinului si Strehaiei va susţine în ziua "Izvorului Tămăduirii" (vineri, 2 mai), începând cu orele 18.00, un concert la Sala Mare a Palatului Cultural „Theodor Costescu" din Drobeta Turnu Severin. Îndrumat de Părintele arhid. Adrian Maziliţa, consilier admistrativ al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, Corul Kinonia are în componenţă 30 de barbati, angajaţi ai Centrului eparhial - clerici şi mireni - cântăreţi ai Catedralei Episcopale din Drobeta Tr. Severin, studenţi la Facultatea de Teologie şi elevi seminarişti.
Alte evenimente:
- 1945: Adolf Hitler şi Eva Braun s-au sinucis
- 1975: Eliberarea totală a Vietnamului (Ziua Victoriei)
- s-a născut: Ion Popescu-Gopo, regizor, scenarist, desenator, caricaturist (1923 - 1989)
- conf. Platforma
1 LacasuriOrtodoxe @KSLCatalin_int-act.30.04.8 Bucuresti/ Media Gallery (Chronicles) 1news14
STIRILE DE
ASTAZI NU SE TERMINA AICI! Alegeti de pe randul de deasupra:
pag. 2,3...suivant
Stirile Lacasuri Ortodoxe, pot fi preluate de alte site-uri, doar cu specificatia vizibila:
www.LacasuriOrtodoxe.com , drept link.
Pentru reviste, ziare si alte publicatii, sursa de specificat este:
"siteul Lacasuri Ortodoxe"
- multumim tuturor -
Astazi, conf. evidentelor raportate de Yahoo, grupul Lacasuri Ortodoxe@KSLCatalin numara, cu ajutorul lui Dumnezeu, aprox. 10.000 membri.
| toolbar powered by Conduit |
PRECIZARE IMPORTANTA: Pentru cei ce sunt informati prin mail sau newsletter, despre publicatiile noastre, poate deveni destul de deranjant faptul ca frecventa mailurilor este mare. Prin urmare, va recomandam descarcarea toolbarului, dand click pe bannerul de mai sus, intrucat este in mod categoric cel mai bun mod de informare. Acesta va afisaza discret si automat, printr-o steluta sau un mic sunet, orice actualizare si publicarea fiecarei stiri, fara a va umple casuta de mail. Cei ce au ales aceasta varianta, sunt rugati ne trimita un mail prin care sa confirme instalarea toolbarului si retragerea abonamentului de informare prin mail - de grup - (pe acesta, ramanand setate doar mesajele cu caracter urgent sau special). Multumim
Ultimele semnale de la Dvs.