După ieşirea din robie, în timp ce poporul lui Israel pribegea prin pustiu,
 Domnul îi grăieşte lui Moise: "Să-Mi faci locaş Sfânt şi voi locui în mijlocul
lor" (Ieşire 25,8). De mult ar fi dorit poporul să construiască un locaş Sfânt
Domnului, dar în timp ce trăia în cruntă robie, acest lucru n-a fost posibil.

 
     De atunci au trecut mii de ani, iar cuvintele Domnului, pentru noi au devenit mai actuale ca oricând. De mult ar fi dorit şi credincioşii din Zalău să construiască locaş Sfânt Domnului, dar în timpul robiei şi dictaturii comuniste acest lucru, cu toate insistenţele noastre, n-a fost posibil, cu toate că în ultimii 60 de ani nu s-a construit în Zalău niciun locaş de cult ortodox, iar populaţia românească, în această perioadă, a crescut de peste 22 de ori.

     Imediat după evenimentele din decembrie 1989, cuvintele Domnului: "să-Mi faci locaş Sfânt şi voi locui în mijlocul lor" au devenit un imperativ al nostru, bineştiind că Domnul, locuind între noi, îşi va îndeplini promisiunea pe care a făcut-o şi lui David, când acesta a voit să construiască locaş Sfânt Domnului: "Voi tocmi loc pentru poporul meu, îl voi înrădăcina şi va trai el în pace la locul său şi mai mult nu se va mai nelinişti; oamenii necredincioşi nu-l vor mai strâmtora ca mai înainte" (II Regi 7,10).

    În această idee a înrădăcinării şi a trăirii în pace, la locul nostru, pornit-am şi noi în Zalău lucrarea construirii unui locaş Sfânt - Catedrala Sfanta Vineri, Zalau - pentru mărirea Lui Dumnezeu şi modelarea sufletelor umilite, robite, strivite şi mutilate de regimul comunist - ateu, ca oamenii să nu mai fie neliniştiţi şi cei necredincioşi să nu-i mai strâmtoreze, Dumnezeu să locuiască între noi şi să devina o realitate de zi cu zi a vieţii noastre, iar fructele amare ale vreunei dictaturi, fie de dreapta, fie de stânga, să nu se mai cultive niciodată pe acest pământ purificat prin sânge. Iar acum, călătorul care vine în Zalău, vede pe versantul stâng al Vaii Zalăului, pe partea superioară, un măreţ edificiu ce se înalţă ca o vaşnică cetate spirituală: AŞEZĂMÂNTUL BISERICESC CULTURAL - SPIRITUAL "SFÂNTA VINERE".

    Acest edificiu este un ansamblu arhitectural modern în care sunt îmbinate cu multă abilitate, de către arhitecţii Doina şi Mircea Nejur, trei funcţiuni:

- Catedrala "ÎNĂLŢAREA DOMNULUI";
- Monumentalul obelisc al eroilor (50 m înălţime);
- Spaţii muzeale pentru bunurile ce fac parte din Patrimoniul Cultural Naţional.

     Catedrala are planul de cruce greacă înscrisă, adică laturi egale: lungime, lăţime şi înălţime (vorbim despre partea interioară), formă consacrată în arhitectura Bisericii Răsăritene şi adăposteşte toate spaţiile specifice: pronaos, naos şi altar. Spaţiul interior se desfăşoară pe mai multe niveluri, permiţând participarea la slujbe a unui număr de aproximativ 5.000 de credincioşi.

    Poziţionarea spaţiilor pentru cor, la nivelul al doilea, dă un aer de monumentalitate. Întregul spaţiu interior este luminat prin vitralii înalte, atât dinspre altar, cât şi dinspre abside. Câţiva turişti greci s-au pronunţat că interiorul este o minicopie după Catedrala "SFÂNTA SOFIA", are dimensiunile 72/72/72 metri, iar "SFÂNTA VINERE" din Zalău, 36/36/36 metri, adică înălţime, lungime, lăţime.
    De altfel, intenţia noastră a fost: dacă Biserica catolică are ca simbol Catedrala "SFÂNTUL PETRU" din Roma, iar Biserica Ortodoxă are ca simbol Catedrala "SFÂNTA SOFIA" din Constantinopol, cea mai mare biserică ortodoxă din lume, să construim şi noi, pentru ortodocşii zălăuani şi sălăjeni, un edificiu sacru, simbol, într-un stil consacrat.
   
     Accesul în catedrală se face pe sub arcul monumentului eroilor, cu o înălţime de 50 de metri, ce se desface în două aripi, sub formă de portic. Acesta are rolul de a asigura accesul la spaţiile de la demisol, precum şi de a proteja viitoarea frescă exterioară. Sub arcul monumentului este instalat un clopot ce cântăreşte 3000 kg. Pe clopot sunt încrustate cuvintele pe care strămoşii noştri le încrustau în doaga de bronz a clopotelor: "DEUM LAUDO, VIVOS HOMINES VOCO, MORTUOS PLANGO, FULGURA FRANGO".

    Aceste cuvinte exprimă o realitate, definind rostul clopotului, în general. În primul rând, aduce laudă Lui Dumnezeu - DEUM LAUDO - pentru că a fost ascultată rugăciunea oamenilor cetăţii de a construi templul, precum oarecând rugăciunea lui Solomon: "Am auzit ruga ta şi Mi-am ales locul acesta să fie templu pentru aducere de jertfe... Acum ochii Mei vor fi deschişi şi urechile Mele vor fi cu luare-aminte la rugăciunile care se vor face în locul acesta" (II Cronici 7,12 - 15).

     Pe cei vii Iisus îi cheamă - VIVOS HOMINES VOCO - prin sunetul clopotului, la rugăciune, ca să-i trezească din somnolenţa viselor deşarte, să-i scape de apăsarea atâtor dezamăgiri şi să le ofere pâinea vieţii, lumină din lumină, virtute din virtute, viaţă din viaţă.
Pe cei morţi - MORTUOS PLANGO - sunetul clopotului îi va plânge împreună cu noi, fericindu-i, dacă sunt vrednici de fericire şi compătimindu-i, dacă Dumnezeiescul Mire îi va fi găsit fără haină de nuntă, fără untdelemnul credinţei, al dragostei şi al slujirii binelui, în candela vieţii lor pământeşti, cerându-I îndurare.

    Iar când stihiile naturii vor veni să se dezlănţuie şi se vor agita înspăimântător, când vor încerca să tulbure pacea văzduhului şi seninul cerului punând în primejdie realizările omului, glasul clopotului va deveni un strigăt de durere către Dumnezeu, de implorare a milei Lui pentru înfrângerea furtunii din văzduh - FULGURA FRANGO - dar şi a celei din inimile noastre, încărcate de atâtea ori de norii răutăţii, mâniei, urii şi ai altor păcate.

    Partea de la demisol constituie spaţii muzeale pentru bunurile ce fac parte din Patrimoniul Cultural Naţional care, conform Legii, obligă pe deţinătorii acestora la o mare răspundere. Puţină lume cunoaşte că Biserica Sfanta Vineri - Zalau deţine bunuri deosebit de valoroase, constând din carte veche, icoane pe sticlă, icoane pe lemn şi alte obiecte cu valoare artistică, istorică şi documentară, care actualmente, stau depozitate în condiţii cu totul improprii, tensionate, fiind expuse unei rapide degradări fizice, majoritatea fiind fragilizate, dar ele prezintă şi focare active de infecţie, necesitând grabnice lucrări de tratament prin dezinfecţie şi dezinsecţie, ori în actualul spaţiu aşa ceva nu este posibil. Aceste bunuri le-am primit moştenire de la înaintaşii noştri şi datorie sfântă avem de a le lăsa şi noi la rându-ne zestre urmaşilor noştri. Această datorie de suflet o s-o putem îndeplini creându-le condiţii optime de păstrare şi o securitate deplină, spre care ne şi străduim.

     Până acum au fost efectuate lucrări în valoare de peste 150 miliarde lei, sumă ce provine din contribuţia benevolă a oamenilor de bună credinţă, a iubitorilor de cultură, a cinstitorilor de eroi şi a celor care doresc ca spiritualitatea acestui popor să reintre pe făgaşul ei normal. La aceasta se adaugă şi contribuţia guvernelor ce s-au succedat în perioada construcţiei, a Secretariatului de Stat pentru Culte, Consiliului Judeţean Salaj, Primăriei Zalău şi a societăţilor comerciale, unde apelul nostru a găsit receptivitate. O substanţială contribuţie a avut Banca Comercială Română.

     În general, când privim cu ochii sufletului acest edificiu, putem observa de câtă jertfă sunt în stare oamenii, când, din foarte puţinul lor, au rupt ca să mai aşeze o cărămidă şi să mai înalţe Sfânta Lucrare. Aici este înmagazinată o imensă jertfă, care înseamnă, de fapt, măsura dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Iar cât timp vedem făcându-se asemenea jertfe, putem spera în mai bine. Acum suntem, la nivelul a 70% din volumul lucrărilor. Urmează să facem finisajele exterioare, sistematizarea pe verticală, dotări şi, ceea ce este mai important şi deo

sebit de costisitor, îmbrăcarea în frumoasa haină a unei picturi deosebit de reuşite. În acest sens am contractat lucrarea cu unul din cei mai vestiţi pictori în tehnica frescă - pictorul PETRU BOTEZATU. Până acum, a fost pictată suprafaţa de 282 mp.
    
     Am reuşit să achiziţionăm un frumos iconostas şi scaune sculptate în stejar masiv, lucrare realizată de sculptorul MIRCEA VASILE din Sighetul Marmaţiei.
     De asemenea, o achiziţie deosebit de importantă este cea a policandrului turnat în bronz aurit, în greutate de 1780 kg, având 360 de lumini, înalt de 7 metri, cu un diametru la bază de 4 metri, realizat ca unicat de firma "SKIADOPOULOS BROS INC." din Atena.

     Porniţi pe drumul acestei sfinte înfăptuiri, acum când suntem obosiţi de atâtea începuturi, apăsaţi de atâtea dezamăgiri, dar mânaţi de dorinţa de a nu lăsa valorile eterne ale spiritului să se năruie, având doar ca fortifiant fiorul sfânt al altor jertfe, facem şi pe această cale un apel din suflet către semenii noştri: haideţi să ne unim înspre zidire, să ne legăm viaţa de ceva ce nu piere. Orice se face cu jertfă, dar să nu uităm că nicio jertfă făcută pentru suflet, pentru Dumnezeu, nu rămâne nerăsplătită, ci "...înmulţit va lua înapoi" (Matei 19,29).
Prin tot ceea ce se înfăptuieşte aici, se dă viaţă unui mai vechi vis al înaintaşilor noştri.

     Spre sfârşitul anilor '60 ai secolului trecut, student fiind la facultatea de teologie din Bucureşti, la sfârşit de săptămână ne întâlneam câţiva sălăjeni care studiam în capitală, la Doamna Natalia Negrea, din strada Comarnic nr. 44, cartierul Colentina, soţia fostului şef al Siguranţei din istoricul judeţ Sălaj. Aici am avut bucuria să-l cunosc pe domnul dr. Iulian Domşa, al treilea prefect român al judeţului Sălaj după Marea Unire. Era o mare plăcere să stai de vorbă cu aceste venerabile personalităţi ale judeţului nostru. Printre altele, Iulian Domşa, după ce i-am spus că sunt la Teologie, mi-a povestit că primul lui gând, după ce a fost numit prefect, a fost să construiască o Biserică Ortodoxă în Zalău, el fiind ortodox din Miluan.
     Puţinii ortodocşi din Zalău, în vremea aceea erau afiliaţi la parohia ortodoxă din Românaşi. Aşa a început, şi cu mari eforturi s-a terminat, construcţia Bisericii Ortodoxe "SFÂNTA TREIME" din Zalău, str. Andrei Şaguna nr. 4 (fostă a Florilor), iar casa din faţa ei, existentă cu mult timp înainte, a devenit casă parohială. Atunci nu mi-am imaginat că voi ajunge să servesc în această Biserică şi să locuiesc în această casa timp de 23 de ani.

     Pentru acel timp, noua biserică satisfăcea cerinţele spirituale ale puţinilor credincioşi băştinaşi, la care apoi s-au mai adăugat câţiva profesori şi ofiţeri veniţi din sud, precum şi un număr apreciabil de basarabeni care au fugit din faţa tăvălugului sovietic şi s-au stabilit în Zalău.
    
     Dar fostul prefect intuia că, unindu-se cu ţara mamă, Ardealul va îmbrăca nestingherit haina de sărbătoare a credinţei străbune şi, ca peste tot, va veni vremea ca şi în Zalău, să se contruiască o catedrală ortodoxă. Şi iată că acest vis prinde contur. Este într-un stadiu avansat de construcţie prima catedrală ortodoxa din Sălaj. Iar cine trece duminica, în timpul Sfintei Liturghii, pe Bulevard şi aruncă privirea spre incinta acestui aşezământ, rămâne uimit de mulţimea credincioşilor ce vin aici spre a-şi astâmpăra foamea şi setea spirituală. Ei sunt cea mai frumoasă podoabă a Bisericii. Sunt cei care au ajuns la convingerea că existenţa noastră nu e numai piatră, lemn, metal, mâncare şi băutură. Deşi chiar şi acestea îşi au poezia lor şi o semnificaţie mai adâncă decât simpla satisfacţie a nevoilor materiale. Prin aceasta, rostul vieţii omeneşti se înalţă de la stomac la inimă, de la haină, ca simplă ocrotitoare în faţa intemperiilor, la îmbrăcămintea estetică; de la lupta pentru existenţă, la înseşi frumuseţile spiritului, la poezia vieţii, precum citim, că sufletul e mai mult decât hrana şi fiinţa omenească mai mult decât haina (Matei 6,25).

     Atunci când suntem receptivi la cerinţele sufletului, constatăm că în fiinţa noastră este o mare sete de lirism şi ideal. Ea constituie una din coordonatele esenţiale ale omului superior. "Nu numai cu pâine va trăi omul ci cu tot cuvântul care iese din gura Lui Dumnezeu" (Matei 4,4). Desigur că aici, "Cuvântul" nu stă în opoziţie cu "pâinea cea de toate zilele" pe care o cerem în rugăciunea cotidiană, ci doar o depăşeşte: există şi o foame şi o sete a sufletului după Dumnezeu, bine şi frumos, după cultură şi adevăr şi îndeosebi după învăţătura Evangheliei, o foame şi o sete la fel de mistuitoare ca şi cea trupească. Aici vine vorba şi de pâinea transfigurată, pe care ne-o oferă Mântuitorul: "Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine după Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodata" (Ioan 6,35). Aşadar, din acest punct de vedere cu totul realist asupra firii omeneşti cu cele două coordonate ale ei, putem reţine că există viaţa cu trebuinţele sale inevitabile; dar mai există şi "poezia vieţii", cu saltul ei calitativ spre cele spirituale, pe care, de asemenea, trebuie să o cultivăm ca să nu cădem în acea îngrijorare exclusivistă numai pentru ce vom mânca, ce vom bea sau cu ce ne vom îmbrăca, spre care Mântuitorul zice că se străduiesc păgânii. 
    
     Un creştin bun care frecventează cu regularitate Sfânta Biserică întâlnindu-se aici, prin rugăciune, cu Iisus, ştie să fie drept cu sine însuşi, adică dând şi sufletului şi trupului cele de trebuinţă. În acest fel va realiza şi acea pace de care omul are atâta nevoie, pacea cu Dumnezeu, cu semenii şi cu sine. Dar nu vom putea vorbi niciodată de pacea pe orizontală - adică între noi oamenii - dacă nu vom realiza mai întâi pacea pe verticală, adică pacea cu Dumnezeu.

     Să ne gândim la mesajul îngeresc al păcii, vestit cu prilejul venirii pe pământ a Împăratului Păcii - Iisus Hristos. Crainicii acestui mesaj condiţionează pacea pe pământ de împlinirea unui singur lucru: "Mărirea Lui Dumnezeu". Şi atunci se naşte "pe pământ pace şi între oameni bună-nvoire". Într-adevăr, lipsurile de tot felul, criza economică sunt generatoare de nelinişte şi frământare, dar să ne ferească Dumnezeu de o criză spiritual - morală care ar putea genera "războiul cel dintre noi" cu urmări dintre cele mai dezastruoase pe toate planurile. Dar, realizând starea reală de pace şi linişte, mai întâi pe verticală, adică cu Dumnezeu, apoi pe orizontală, adica cu semenii şi apoi cu sine, adică fiind drepţi cu noi înşine, dând fiecărei părţi a fiinţei noastre ceea ce i se cuvine, putem spera şi în siguranţa zilei de mâine, adică ieşirea din criza economică. Cuvintele sfinte: "căutaţi mai întâi împărăţia Lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă" (Matei 6,33), sunt mai actuale ca oricând.

Să ne ajute Dumnezeu.
PAROH Pr. Ioan Ghiurco

- conf. Platforma 1 LacasuriOrtodoxe @KSLCatalin_int-act.11.04.8-14.04.8Bucuresti/ Media Gallery (Chronicles) 1B2. Pagina acestei catedrale a fost vazuta de vizitatori unici.