Cum poate omul să capete smerenia dumnezeiasca ...

     Domnul mă ademeneşte. Ăsta e viermele pe cârligul de pe undiţă şi mă ademeneşte la cele veşnice. Şi cele veşnice, pentru mine, devin ca un ghimpe în coastă, sau - continuând cu undiţa - ca un cui în cerul gurii, fiindcă sunt pe masura mea!

    Înţeleg că firea adevăratului om este, în primul rând, a iubi pe Dumnezeu din tot sufletul, din toată inima, din întreaga minte şi din toată vârtutea; din răsputeri. Iubirea asta, ca o deşertare totală a fiinţei omeneşti în cel iubit, la noi, se traduce printr-un strigăt de rugăciune sau un chin într-un anume fel... na: cârligul de pe undiţă, care acum mă îmboldează! Dar dacă nu ştiam, nu puteam să strig!

    Dar alt proverb englez: mai bine să fii iubit şi să fii pierdut, decât să nu fii iubit niciodată! Adică până şi omul trupesc - vorbesc de dragostea trupească - socoteşte că e o comoară să ai experienţa iubirii , fie ea şi pământească, trupescă, decât să fii liniştit, dar fără să fi avut experienţa! Dacă e un adevăr pentru iubirea pamantească , păi cu atât mai mult... sau mai bine zis, cu cât mai mult e adevărat pentru ale lui Dumnezeu! 
  
   Deci Dumnezeu, ştiind că o să vină şi o să înfigă în cerul gurii noastre cârligul undiţei, totuşi ne dă viermele, ne  atrage cu cuvinte care într-adevăr ni se par minunate, dar de unde atunci, puterea să le înfăptuim? Nu asteaptă Domnul să le înfăptuim, ci se aşteaptă să putem striga: şi eu vreau, Doamne! Şi ochiul meu nu văzuse, nu puteam să caut, nu puteam să poftesc, dar acum, că am văzut că nu am... că cine iubeşte pe Dumezeu (în înţelesul că se străduieşte să împlinească această poruncă - nota celui ce transcrie) ce înseamnă? ...Cum se traduce: Văd că nu-L iubesc!?
 
    A doua poruncă arată alt aspect al firii omeneşti: iubeşte pe aproapele! 
    Cum?... Ca pe tine însuţi! ...Zic cum, nu cât! Nu atât cât te iubeşti pe tine însuţi, dar înţelegând pe aproapele ca pe tine însuţi. Mă văd păcătos, mă văd ruşinat de păcat, apăi mai cutez să judec pe aproapele meu că e păcătos? Adica, după ce că se ruşinează de păcatul lui, să mai adug şi judecata mea asupra lui? Eu vreau să fiu judecat de fraţi când eu păcătuiesc? 
   Dar dacă în taina păcatului meu, pe care o ascund cu grijă de fraţi, chipurile ca să nu-i smintesc, dar mai ales că mie mi-e ruşine, de se găseşte un frate să poata împreună-pătimi cu mine şi spune: da, frate, las că te înţeleg, că toţi suntem aşa, dar uite: dacă vrei să scapi de păcat, na asta: şi zice ceva! Apăi nu m-aş bucura să găsesc pe cineva aşa? 
   Porunca Lui Dumnezeu îmi dă privilegiul să fiu eu ăla, că mie îmi porunceşte să iubesc pe aproapele! Nu-mi porunceşte să fiu iubit de aproapele!
   Zicea Părintele Sofronie: dacă Dumnezeu mi-ar fi poruncit să fiu iubit de aproapele, niciun trup nu s-ar fi mântuit! Dumezeu mi-a poruncit să iubesc pe aproapele şi iubind pe aproapele, te trezeşti stârnind în jurul tău dragoste cu mult peste măsura pe care poţi tu să o răsplăteşti. Sau cu mult peste măsura vredniciei tale. Toţi vor să fie iubiţi! Vă spun şi din experienţa ce am avut cu Părintele Sofronie: e foarte uşoară calea să iubeşti şi vei fi iubit!
   Toată lumea iubeşte pe cineva care-l iubeşte! Şi cum se face asta, cum se dobândeşte? Cum zice fratele (e vorba de cel care a întrebat la început cum poate ajunge omul la smerenia Dumnezeiască - nota celui ce transcrie) mai bine zic, cum se dobândeşte, nu cum se agoniseşte, ci cum se dobândeşte?
   Cum să căpătăm de la Dumnezeu? Păi, văzând că n-o avem!... Să zicem: Doamne şi eu vreau să fiu aşa, dar nu pot.

  
   Vă mai spun un lucru: de multe ori avem în conştiinţa noastră un moment când ne gândim la ce ni se porunceşte, avem o deznădejde în noi: vai ce greu este… voi ajunge eu vreodată?... O, Doamne, cum voi ajunge eu vreodată la asta? (e vorba de ceea ce descoperă Dumnezeu să trăim noi: viaţa Lui, care ni se pare imposibil de realizat cu mijloacele noastre -nota celui ce transcrie).
   Când citim vieţile Sfinţilor, mai ales când ne place ceva… dă, ne place, dă… ani lumină !

  (dintr-un dialog, exact cuvintele Parintelui Rafail, insemnate de un "frate de-al nostru" la Schitul Lacu)  

     Poate ca ar trebui, macar cate putin, sa ne abtinem sa mai comentam, sa discutam si sa analizam ce zice omul, ce spune gresit preotul cutare... sau ce fac altii. Sa-L descoperim pe Dumnezeu, din om, dar asta se poate face "doar din original" - o rubrica Lacasuri Ortodoxe cu scrieri "necorectate" (KSLCatalin) ... si, pentru scrierea pe pagina, cum sa gasim un font de aur?    

  Pentru celelalte publicari din aceeasi categorie: "CUVINTE DE AUR" - Parintele Rafail (Schitul Lacu) - alegeti de mai jos: 1, 2, 3... suivant.