|
Preafericitul Părinte Daniel a participat la Sfânta Liturghie în paraclisul Reşedinţei
patriarhale
Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, a participat la Sfânta Liturghie şi a predicat ieri, 24 august a.c., în paraclisul Reşedinţei patriarhale. Preafericirea Sa
a explicat înţelesurile duhovniceşti ale Evagheliei după Matei, din Duminica a X-a după Rusalii, care relatează minunea vindecării lunaticului. În cuvântul de învăţătură, Părintele
Patriarh a vorbit despre vindecare, ca lucrare a lui Dumnezeu în oameni şi cu participarea oamenilor, subliniind rolul credinţei în viaţa noastră. „Sfânta Evanghelie pe care am auzit-o
astăzi ne arată, pe de o parte, faptul că Mântuitorul Iisus Hristos mustră necredinţa poporului şi puţina credinţă a ucenicilor Săi, iar pe de altă parte, are foarte multă milă faţă de
copilul epileptic sau lunatic care se afla într-o suferinţă foarte mare. Evanghelia ne îndeamnă la credinţă puternică, la rugăciune şi post. Această evanghelie a inspirat rugăciunile
Bisericii pentru cei care suferă din pricina bolilor trupeşti şi sufleteşti şi mai ales din pricina lucrurilor necurate“, a arătat Patriarhul Daniel. Prin faptul că vindecarea se dă ca
lucrare a Lui Dumnezeu în oameni şi cu participarea oamenilor, a continuat Preafericitul Părinte Părinte Patriarh, se vede că Mântuitorul Iisus Hristos nu vrea vindecări magice, ci
vindecările pe care le săvârşeşte El antrenează credinţa, iubirea, rugăciunea, lucrarea celor care cer vindecare. „Când Mântuitorul constată că ucenicii n-au putut vindeca pe fiul
lunatic, îşi dă seama că obstacolul cel mare în calea vindecării este în primul rând necredinţa mulţimilor care aşteptau adesea minuni făcute fără implicare, fără participare, rămânând
doar spectatori ai minunilor lui Hristos.
Aceasta este cea dintâi învăţătură a Evangheliei de astăzi, şi anume că, foarte adesea, dacă nu se săvârşesc minunile imediat, este pentru că nu mai avem credinţă
puternică. Hristos Domnul vrea ca în vindecările pe care Dumnezeu le dăruieşte celor bolnavi, cei din jurul bolnavilor să nu fie spectatori, ci împreună lucrători la vindecare.
Mântuitorul Iisus Hristos mustră. Mustrarea pentru necredinţă este mustrare pentru îndreptare, nu pentru răzbunare. Pentru că necredinţa dă loc îndoielii în ceea ce priveşte puterea lui
Dumnezeu asupra demonilor. Dacă nu există credinţă puternică în Dumnezeu, se poate înţelege că demonii sunt mai tari decât Dumnezeu, că boala este mai tare decât harul vindecător, că
fatalismul este mai tare decât dinamisul posibilităţii schimbării unei situaţii defavorabile omului“. Pe de o parte, Mântuitorul vede puţina credinţă, dar şi multa suferinţă care se poate
diminua atunci când creşte credinţa, după cum a mai spus Patriarhul nostru.
Astfel, a doua învăţătură pe care noi o primim din Evanghelia după Sf. Ev. Matei „este că şi atunci când există credinţă, ea trebuie cultivată, pentru ca să înţelegem că, de
fapt, credinţa nu este o simplă convingere intelectuală că Dumnezeu există, ci este legătura noastră vie cu Dumnezeu Cel nevăzut, dar Atotputernic şi foarte aproape de noi. De aceea,
Mântuitorul leagă imediat taina credinţei de puterea rugăciunii şi a postului. Această credinţă se cultivă prin post. Postirea este o lucrare duhovnicească care se uneşte cu rugăciunea
pentru a arăta că de fapt toată puterea pe care noi o primim atunci când trebuie să vindecăm, să schimbăm situaţii grele în situaţii mai bune, să trecem de la boală la sănătate, de la
necaz la bucurie vine prin faptul că rugăciunea este însoţită de lipsă de hrană materială. În momentul în care ne rugăm mult, dacă şi postim, arătăm că nu mai contăm pe forţele noastre
fizice, ci contăm, în primul rând, pe puterea duhovnicească care ne vine de la Dumnezeu“, a explicat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
|