|
Priveghere la Sfânta Mănăstire Călugăra
Marţi, 30 septembrie, în ajunul sărbătorii „Acoperământul Maicii Domnului”, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a
slujit slujba Vecerniei şi a Litiei în biserica Mănăstirii Călugăra, cu ocazia hramului acestui sfânt locaş, la invitaţia vieţuitorilor în frunte cu Preacuviosul Părinte Stareţ,
Protosinghelul Casian Oniţa. La slujba, înfrumuseţată prin participarea Grupului „Katharsis” al Episcopiei Caransebeşului, au participat preoţi şi credincioşi din parohiile apropiate de
Mănăstirea Călugăra. La final, Preasfinţitul Părinte Lucian a ţinut un cuvânt de învăţătură despre semnificaţia sărbătorii „Acoperământul Maicii Domnului”, binecuvântând şi osteneala
obştei monahale de a înfrumuseţa sfântul locaş.
Situată în apropierea drumului ce leagă Oraviţa de Ciclova Montană, pe locul unei vechi aşezări
de pustnici, Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Călugăra, ridicată sub înălţimile vârfului Rol din Munţii Marilei, este cea mai importantă vatră monahală din Banatul Montan,
aceasta şi datorită legăturilor ce pot fi uşor făcute cu alte două mănăstiri vechi, datând de prin secolul al XII-lea: Vărădia şi Ilia.
Tradiţia locului spune că, la data de 8 iunie 1858, un grup de credincioşi, împreună cu Alexa
Nediciu, fiul preotului din Ciclova Montană, trecând prin aceste locuri, au auzit, din interiorul unei stânci, cântări îngereşti. Cercetând mai îndeaproape locurile, aceştia au descoperit
o peşteră, în care au găsit sfinte moaşte ale unui vieţuitor din alte vremi, împreună cu o icoană ceruită a Maicii Domnului, care provine, se pare, chiar din Sfântul Munte Athos. Tânărul
Alexa a devenit monah, şi cu binecuvântarea Mitropolitului Andrei Şaguna a început un an mai târziu ridicarea unei biserici, finalizată în 1861, dar sfinţită douăzeci de ani mai târziu,
în 1881, la data de 1 octombrie şi închinată Acoperământului Maicii Domnului.
Darul lui Dumnezeu, dar şi lacrimile monahilor şi credincioşilor, care de secole se roagă
pe aceste meleaguri, au făcut ca icoana descoperită în peştera de la Călugăra să fie făcătoare de minuni. Maica Domnului, ocrotitoarea acestei mănăstiri, poartă sub sfântul ei acoperământ
pe toţi cei ce cu dragoste şi jerfelnicie, vin şi se roagă la Călugăra.
ALBUM FOTO: .
.
Meditaţie despre "Natura teologiei" la început de an
universitar
La 1 octombrie Facultăţile de Teologie ( şi nu numai ) îşi redeschid porţile, primindu-i pe
studenţi şi chemându-i cu generozitate să se înfrupte din „bunătăţile noetice” în noul an universitar 2008-2009.
Deopotrivă, dascăli de teologie şi studenţi suntem chemaţi şi anul acesta să participăm la
„comesenia theognosică” oferită de Secţia de Teologie-Didactică a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administrative din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, secţie ce
împlineşte anul acesta 10 ani de activitate.
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, implicat direct ca profesor în actul didactic
al procesului instructiv-educativ, la Scoala teologică din Caransebeş predau cadre didactice locale competente, capabile să ofere teologiei de aici prestanţă şi calitate prin
profesionalismul lor didactic şi pedagogic.
Adeseori, însă, teologia este susceptibilă de un reducţionism asimetric (formare-informare),
riscând o deplasare de accent, generată de aporiile insurmontabile apărute prin reducerea ei la o simplă ştiinţă universitară. Continuarea aici:
.
Slujire arhierească la hramul Sfintei Mănăstiri „Acoperământul Maicii
Domnului” de la Brebu
În prima zi a lunii octombrie, când credincioşii
ortodocşi serbează „Acoperământul Maicii Domnului”, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a slujit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Sfânta Mănăstire de la Brebu. Au
participat numeroşi preoţi şi credincioşi din parohiile apropiate mănăstirii, dar şi din Caransebeş şi Reşiţa, aşezământul fiind aşezat practic la jumătatea distanţei dintre cele două
oraşe importante ale judeţului nostru, în apropierea drumului naţional.
Altarul de vară al Mănăstirii Brebu s-a dovedit şi de această dată neîncăpător pentru
soborul mare de preoţi şi diaconi, adunaţi pentru comuniunea dragostei cu ierarhul lor, în faţa Sfântului Potir. În cadrul slujbei a avut loc şi hirotonia întru diacon a teologului George
Românu, directorul Atelierului de lumânări al Episcopiei Caransebeşului.
ALBUM FOTO:.
.
Deschiderea anului universitar la Secţia de Teologie Ortodoxă
Didactică din Caransebeş
Joi, 2 octombrie 2008, la ora 10.00, în Sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a
Episcopiei Caransebeşului a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2008-2009 pentru studenţii Secţiei de Teologie Ortodoxă Didactică din Caransebeş.
La manifestare au fost invitaţi Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Doamna
prof. univ. dr. ing. Doina Frunzăverde, rectorul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, Domnul prof. univ. dr. Marian Mihăilă, prorector şi Domnul prof. univ. dr. Gheorghe Popovici,
decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administrative.
După întâmpinarea oaspeţilor, s-a oficiat slujba Te Deum-ului de un sobor de preoţi dintre
cadrele didactice ale Secţiei de Teologie: Pr. lect. Alin Câmpean, consilier bisericesc, Arhim. Constantin Timiş, exarh şi Pr. Iulian Selaje, duhovnicul studenţilor.
Slujire arhierească la Parohia Padina-Matei şi la filia Moldoviţa din Protopopiatul
Oraviţei
În prima duminică a lunii octombrie,
Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului va oficia slujba binecuvântării lucrărilor, urmată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica Parohiei Padina-Matei,
Protopopiatul Oraviţa. Cu acest prilej va săvârşi Taina Hirotoniei întru diacon pentru teologul Cristian Guran.
Situată la numai câţiva kilometri de oraşul Moldova-Nouă, localitatea Padina-Matei îşi
are originile în secolul al XIX-lea, când unii mineri şi tăietori de lemne, ce lucrau în Moldova-Nouă, şi-au stabilit reşedinţa în aceste locuri. Parohia ortodoxă datează din 1929, până
la acea dată comunitatea depinzând spiritual de Parohia din Moldova-Nouă. Biserica satului a fost construită în anul 1872. Datorită lucrărilor de reamenajare şi înfrumuseţare care au avut
loc în ultima vreme la biserică, Preasfinţitul Părinte Lucian a hotărât să săvârşească şi pentru acest sfânt locaş slujba de binecuvântare. Din anul 2004, preot paroh al comunităţii este
Părintele Bogdan Belu.
În aceeaşi zi, la ceas de Vecernie, Preasfinţitul Părinte se va afla la rugăciune
împreună cu credincioşii filiei Moldoviţa, dependentă de Parohia Padina-Matei.
|