Lupta duhovniceasă a postului presupune putere de analiză şi înfrânare spirituală, iar dacă această luptă nu este una interioară, ci este îndreptată către preocupări exterioare, ea devine o modalitate necreştinească de a arăta cu degetul pe aproapele nostru sau de a vedea "bârna" din ochiul lui. Sărbătoarea Învierii este un praznic al nădejdii, nu al revoltei, al bucuriei, nu al manifestărilor revoluţionare sau de grup, al păcii, nu al îndemnului la miting.

   Lupta creştinului este una duhovnicească, care se manifestă prin duritate cu propriile păcate, dar îngăduinţă cu cele ale aproapelui. Potrivit învăţăturii creştine a lupta înseamnă a-ti înfrâna pornirile pătimaşe, a te curăţi de păcate prin pocăinţă şi spovedanie. Apelurile la lupta în stil kamikaze - cum ar fi cel al Părintelui Iustin Pârvu: să te duci creştine ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! - nu pot zidi sufleteşte şi nu sunt utile pentru mântuirea noastră.

   Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a învăţat ce înseamnă adevărata luptă, aceea a dragostei, a smereniei căci - deşi era Dumnezeu şi putea doar printr-un cuvânt să surpe puterea iadului - răstignire răbdând pentru noi cu moartea pe moarte a stricat. Deci, Praznicul Învierii reprezintă biruinţa Domnului nostru Iisus Hristos asupra morţii, iar noi, cei care dorim să urmăm exemplul desăvârşit al Mântuitorului, luptăm cu noi înşine pentru a birui păcatul şi pentru a păstra Învăţătura Lui. Atunci când lupta noastră iese din "normele creştine", ea poate reprezenta o ameninţare pentru societatea în care trăim şi pentru noi înşine. Aceasta devine un deliciu gustat de extremişti, de fanaticii religioşi care îl îmbogăţesc cu nuanţe tot mai diverse, de la invocare de minuni până la gesturi de intimidări sau ameninţări mistico-fantastice, de genul dacă te mai iei de mine te trec la liturghie şi ai să păţeşti ca Arie.

   În acest sens, acelaşi duhovnic a fost întrebat dacă vede o reînviere a generaţiei de astăzi ca să ieşim din criză. Răspunsul a fost unul uluitor de dispreţuitor: cu generaţiile acestea nu se vede nimic nou şi bun la orizont, a spus duhovnicul. Aceasta înseamnă să duci o luptă deraiată de la normele creştine şi să cauţi mai mult în exterior decât în interiorul tău. Avem puterea de a analiza întreaga societate, prevestim pericole, vedem minuni, dar atunci când vine vorba de noi înşine nu suntem capabili să ne recunoaştem propriile defecte, să ne privim ca într-o oglindă. Atunci când ne vom cerceta pe noi înşine şi vom înceta să erijăm în profeţi şi interpreţi independenţi ai Sfintei Scripturi, vom putea să urmăm învăţătura de smerenie şi dragoste a Mântuitorului Iisus Hristos, Care S-a răstignit pe Cruce pentru ca generaţiile ce vor urma să fie cu adevărat noi şi bune.

  Diac. Dumitru - Ionut Popescu