Sfântul Ioan s-a născut la 23 august 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, judeţul Dorohoi, din părinţii Maxim şi Ecaterina, şi a primit la botez numele de Ilie. După moartea timpurie a mamei, la şase luni de la naştere, şi apoi a tatălui, căzut erou pe front în războiul din 1917-1918, pruncul a fost luat în grija bunicii sale. Bunica Maria, văduvă de mulţi ani, a renunţat la dorinţa mai veche de a intra în rândul monahiilor şi s-a dedicat creşterii şi educării nepotului.

   La vârsta de 11 ani a pierdut-o şi pe bunica sa, care a trecut la cele veşnice. Ioan a urmat şcoala primară în satul natal, după care a absolvit gimnaziul „Mihail Kogălniceanu“ din Lipcani (judeţul Hotin) în 1932, având rezultate foarte bune. La 20 de ani, la 15 august, s-a dus la Mănăstirea Neamţ şi a cerut stareţului Nicodim, viitorul patriarh al României, să-l primească în mănăstire. A fost tuns în monahism la 8 aprilie 1936, în miercurea Sfintelor Patimi, de stareţul Vasile Moglan. În anul 1936, Cuviosul Ioan a plecat spre Ţara Sfântă şi vieţuieşte într-o peşteră din pustia Iordanului.

   După doi ani de pustnicie, s-a dus la Mănăstirea „Sfântul Sava“, unde s-a nevoit opt ani, îngrijind bolnavii. În anul 1945 este făcut schimnic de patriarhul Ierusalimului, şi apoi a fost numit egumen la Schitul românesc cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul“, din Valea Iordanului. Ioan a fost hirotonit preot în anul 1947, în Biserica Sfântului Mormânt. A condus schitul până în anul 1952, înzestrând aşezământul cu multe chilii. Din dorinţa de a duce o viaţă mai aspră, s-a dus la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul“, situată pe râul Cherit, unde se nevoise şi Sfântul Prooroc Ilie. Cuviosul Ioan şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii sale în cea mai severă schimnicie, găsindu-şi adăpost în peştera „Sfânta Ana“, care se afla aproape de mănăstire. Petrecea în post şi rugăciune, răbdând frigul, foamea şi setea, arşiţa, lipsurile şi multe ispite.

   Mânca o singură dată pe zi şi se mulţumea cu 3-4 ore de somn. Săvârşea pravila călugărească în paraclisul peşterii, iar în sărbători slujea la biserica mănăstirii. Cu darul lui Dumnezeu, şi-a cunoscut dinainte sfârşitul vieţii pământeşti, însemnând-o pe peretele peşterii. Şi-a dat sufletul în mâinile Domnului la 5 august 1960, iar trupul său a fost aşezat în peştera „mormintelor“, locul pe care şi-l pregătise. După 20 de ani de la trecerea la Domnul, mormântul său a fost deschis în vederea aşezării osemintelor în gropniţa de obşte a mănăstirii. Trupul cuviosului nu putrezise şi răspândea o mireasmă frumos mirositoare.

   La cererea obştii, patriarhul Benedict al Ierusalimului a îngăduit strămutarea moaştelor Cuviosului Ioan de la Neamţ în Biserica „Sfântul Gheorghe Hozevitul“, fiind aşezate într-o raclă de abanos şi sticlă. Datorită vieţii sale desăvârşite, Cuviosul Ioan este cinstit de credincioşii care vin şi se ating cu evlavie de sfintele lui moaşte, cerând ca el să mijlocească, prin rugăciunile sale, la Dumnezeu.