Sfânta Teodora s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători - Neamţ. Ajungând la maturitate, a fost căsătorită de părinţi, împotriva voinţei ei, cu un tânăr evlavios din Ismail. După o vreme, s-a călugărit la Schitul Vărzăreşti - Focşani, iar soţul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, cu numele Eleodor.

   Când turcii au dat foc Schitului Vărzăreşti, Teodora s-a retras în munţi, împreună cu stareţa, schimonahia Paisia, unde se nevoiau răbdând multe ispite, foame, frig şi tot felul de încercări. După moartea Paisiei, Teodora a părăsit munţii Buzăului şi s-a întors în părţile Neamţului, în pădurile din jurul Schitului Sihăstria, de unde, cu binecuvântarea duhovnicului ei, Pavel, s-a retras în pustie, în părţile Schitului Sihla, unde un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa drept adăpost, nu departe de schit şi de peştera care îi poartă numele până astăzi.

   Duhovnicul ei o cerceta din când în când, o mărturisea şi o împărtăşea cu Sfintele Taine. Teodora se hrănea cu macriş, fructe de pădure şi alune. Păsările îi aduceau fărâmături de pâine de la trapeza Schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere. A fost înmormântată în peştera în care a vieţuit. Trupul a rămas tăinuit acolo până după 1830, când domnitorul Mihail Sturza a aşezat moaştele ei într-o raclă şi le-a depus în biserica schitului. După ce domnitorul a zidit o biserică la moşia sa din satul Miclăuşeni (Iaşi), a strămutat sfintele moaşte în aceasta ctitorie. În anul 1852, sfintele sale moaşte au fost duse la Mănăstirea Pecerska din Kiev şi aşezate într-o raclă pe care scrie: „Sfânta Teodora din Carpaţi“.